12/12/2024
cel mai bun UPS

Cu toate că tehnologia se bucură la ora actuală de cel mai mare progres din istoria omenirii și că pe zi ce trece credem tot mai mult că nimic nu poate sta în fața acestui spectaculos avans , sunt momente în care realizăm că în cele din urmă ultimul cuvânt îl are totuși natura – pentru că în fața forțelor naturii nimic nu poate rezista.

Tehnologia încă nu învățat să stăpânească forțele naturale, însă a început încet-încet să ia lecții de la această extraordinară putere care dintotdeauna a deținut monopolul asupra lumii în care trăim.

Trăim într-o lume în care energia electrică a trecut de mult de etapa simplului moft, devenind o adevărată necesitate pentru fiecare dintre noi. Cu fiecare secundă care trece, bani prețioși sunt câștigați datorită acestei descoperiri extraordinare care a îmbunătățit semnificativ modul nostru de viață. În același timp, însă, atunci când natura își face simțită prezența și condițiile atmosferice nu sunt tocmai prielnice, se întâmplă deseori să rămânem fără această facilitate indispensabilă.

Probabil că și tu te-ai aflat de mai multe ori în situația de a rămâne fără curent electric . Bineînțeles că nu numai fenomenele naturale pot cauza o pană de curent, existând și cazuri în care erorile umane sau alte circumstanțe determină o cădere de tensiune.

Indiferent de cauză, pierderile de pe urma acestor evenimente nefericite sunt destul de mari , mai ales dacă vorbim de companiile și fabricile mari , în care orice proces are la bază alimentarea de la această sursă energetică. Chiar și pentru un utilizator casnic, riscurile pe care o pană de curent le implică sunt mari, mai ales atunci când deții o centrală termică . Se impune , deci, nevoia unei soluții.

Însă, așa cum spuneam, tehnologia a început să ia lecții de la natură și să învețe să facă față oricărei situații. În prezent, poți soluționa situațiile în care apar anumite fluctuații de tesiune în rețeaua de distribuție a energiei electrice, folosind un dispozitiv care permite aparatelor conectate să continue să funcționeze pentru o anumită perioadă de timp , oferindu-le puterea necesară. Acest dispozitiv este UPS-ul (Uninterruptible Power Supply ) , o sursă neinteruptibilă de curent electric .

Cum alegi cel mai bun UPS?

Achiziționarea unui UPS trebuie făcută cu răbdare și atenție, întrucât nu vorbim despre un dispozitiv oarecare, pe care să îl cumperi zi de zi, ci de un produs pe care vei dori să îl utilizezi mulți ani și îl vei folosi în condiții nu tocmai prielnice. De aceea, este util ca înainte să pleci în căutarea unui UPS potrivit, să te documentezi puțin cu privire la caracteristicile care asigură calitatea unui astfel de dispozitiv. Așadar, te invităm să analizezi următoarele criterii care, credem noi, te vor pregăti pentru achiziționarea celui mai bun UPS.

Tipul

Există 3 categorii de UPS-uri pentru care puteți opta:

  • UPS Offline – varianta cea mai ieftină și, totodată, cea mai puțin eficientă. Poate asigura energia necesară pentru continuarea funcționării aparatelor, însă nu le va proteja de fluctuațiile de tensiune .
  • UPS Line Interactive – sunt capabile să ofere o bună protecție dispozitivelor contra supratensiunii și fluctuațiilor și nu implică un cost ridicat, fiind varianta cea mai populară pe piață la ora actuală .
  • UPS Online – asigură cea mai bună protecție , eliminând orice risc generat de variațiile dăunătoare de tensiune. Pe lângă faptul că oferă cel mai înalt grad de siguranță, UPS-urile Online se remarcă și prin autonomia extinsă, superioară celorlalte categorii.

Pe lângă aceste tipuri, există și modele mai puțin cunoscute de utilizatori, anumite variante de UPS-uri speciale. Un astfel de exemplu ar fi UPS-ul hibrid, o combinație între categoriile Offline și Online , preluând de la acestea avantajele principale : eficiența de a asigura energia în cazul unei pane de curent dar și o bună protecție atunci când tensiunea atinge valori critice.

Puterea

Atunci când ne referim la un UPS, este necesar să cunoaștem care este puterea aparentă (măsurată în VA) , mai exact cea oferită de producător, care include și o anumită putere reactivă, dar și puterea reală, care poate fi suportată de dispozitiv.

Regula de bază este ca aceste valori să fie cu cel puțin 10% mai mare decât suma puterilor consumate de dispozitivele care vor fi conectate la acea sursă. Prin urmare, alegerea unui aparat mai mult sau mai puțin puternic depinde de tipul aparatelor la care dorești să conectezi UPS-ul.

În ceea ce privește puterea suportată de dispozitiv, produsele de tip Online sau Line Interactive oferă cel mai bun randament, de până la 70% -80% din valoarea puterii aparente. Astfel, dacă optezi pentru un UPS de tip Interactive Line de 1000 VA, acest lucru înseamnă că dispozitivul va putea suporta fără probleme 700-800 W .

Pentru produsele de tip Offline, randamenul oferit este de 60%.

Bateria

Fiindcă bateriile UPS-ului sunt cele care vor înmagazina energia necesară pentru soluționarea întreruperilor de curent, este absolut esențial să optezi pentru baterii de cea mai bună calitate.

Majoritatea UPS-urilor dispun de acumulatori VRLA (Valve Regulated Lead Acid), piese rezistente, care nu emană particule periculoase pentru mediu și care nu necesită mentenanță. Garanția tehnică a acestora poate ajunge depăși 5 ani, ajungând pentru unele modele la aproximativ 8-10 ani.

Dacă UPS-ul ales nu are integrată în structura sa baterie , ci va trebui să o achiziționezi separat , trebuie să te asiguri ca piesa va avea același amperaj ca și UPS-ul , valoare specificată în amperi pe ora (Ah). Cea mai bună soluție este reprezentată totuși acumulatoarele integrate din gama VLRA.

Autonomia

Perioada de timp pe parcursul căreia aparatul poate suplini energia necesară pentru dispozitivele la care este conectat variază de la produs la produs . Unele UPS-uri au o autonomie de doar 5 minute, în timp ce altele pot ajunge chiar la 10 ore de funcționare . valorile depind nu doar de dispozitivele care vor consuma energia, ci și de capacitatea bateriei. Pentru cei din zona urbană, unde problemele legate de curentul electric pot fi rezolvate mai rapid și întreruperile de tensiune nu durează foarte mult, un UPS cu o autonomie de 5-10 minute va fi suficient de eficient. În cazul în care locuiești într-o zonă rurală și vei folosi UPS-ul pentru centrala termică, se impune nevoia de a cumpăra un produs mai puternic, cu o autonomie mult mai bună .

De acum ești pregătit să pleci în căutarea celui mai bun dispozitiv. Nu uita, alege inteligent !

Top UPS-uri

Locul 1. UPS nJoy Horus Plus 600

Creat special pentru a fi folosit acasa sau la birou. Ofera protectie garantata pentru computere de inalta performanta, modemuri/routere, sisteme de depozitare externa sau console de jocuri si alte electrocasnice. Are 2 prize cu protectie, software inclus, ecran LCD care indica functionarea pe curent, functionarea pe baterie, nivelul bateriei, nivelul de incarcare, voltajul de intrare si iesire, suprasarcina si baterie descarcata.

Locul 2. UPS APC BX700U-GR

Modelul UPS APC BX700U-GR vine cu urmatoarele caracteristici: tstare automata a propriei baterii care se poate inlocui fara echipament si permite inlocuirea rapida a bateriei, notificare eroare baterie, conectivitare prin USB care va asigura managementul UPS-ului, afisare cu LED prin care intelegeti rapid  status-urile cu ajutorul indicatorilor vizuali si o alarma sonora.

Locul 3. UPS Serioux 1000VA

UPS Serioux 1000VA, Line Interactive, 1000VA/600W, 3 porturi Schuko, RJ45 +USB, carcasa metalica, functie AVR, repornire automata la revenirea curentului, incarcare in mod oprit, functie cold start, protectii: supratensiune, descarcare completa, scurtcircuit, supraincarcare, software inclus, timp de transfer 4-8 ms, negru.

Locul 4. UPS Kstar AIO 600VA

Acest model este unul multifunctional. Are integrat un incarcator USB pentru tableta, telefon sau alt dispozitiv. Protectie impotriva fluctuatilor de tensiune, functie de pornire la rece care permite pornirea ups-ului fara a fi conectat la un consumator, interfata USB care da informatii in timp real si o functie de restart automat care permite ups-ului sa porneasca singur atunci cand consumatorul isi revine.

Locul 5. UPS Legrand Inform Line-interactive GUARDIAN

UPS Legrand Inform Line-interactive GUARDIAN este o sursa de putere neintreruptabila care ofera o putere de 600VA. Poate fi conectat la pc prin portul USB si va permite monitorizarea funcitonarii cu ajutorul softului. Este gestionat de un microprocesor si este capabil sa afiseze urmatoarele alarme si moduri de functionare cu ajutorul led-urilor: timp de back-up, functionare pe baza de baterie si functionare normala.

About The Author