Cel mai bun robot de bucătărie

Ne petrecem o bună parte din viața noastră în bucătărie, printre oalele cu mâncare și mormanele de vase ce trebuie spălate. Bucătăria a devenit spațiul în care, nu doar că preparăm mâncarea și o servim, ci în care alegem de multe ori să ne refugiem pentru o discuție la o ceașcă de cafea, pentru o conversație la telefon, sau pur și simplu pentru a petrece timp alături de cei dragi.

Însă, chiar dacă suntem mai mult sau mai puțin pasionați de tot ceea ce presupune arta culinară, cu siguranță că ne dorim cu toții să putem economisi din timpul nostru. Ne-am dori să putem repartiza măcar o parte din timpul petrecut în fața aragazului pentru a ne bucura mai mult cu familia și cu cei dragi nouă. Cu siguranță că avem cu toții anumite sarcini din bucătărie pe care le urâm și peste care am vrea să trecem mai repede . Cum ar fi dacă ,asemenea poveștilor din basme, în momentele de grabă și tensiune maximă ne-am putea baza pe niște ”mici ajutoare” care să facă minuni în bucătăria noastră? Pare doar un vis, nu?

Ei bine, acel ajutor de nădejde pentru bucătăria fiecăruia există – un simplu aparat care poate toca, mărunți, felia, stoarce,răzui și chiar mai mult decât atât, totul la simpla apăsare a unui buton. dacă te întrebi cine este acest ajutor minune, un adevărat ” asistent ” în bucătărie , răspunsul este simplu – robotul de bucătărie.

De ce să optezi pentru un robot de bucătărie ?

Avantajele robotului de bucătărie sunt mai multe decât evidente, el fiind un produs ”all in one”, care cumulează funcțiile a mai multor aparate, executând o mulțime de sarcini care îți ușurează munca. Iată principalele beneficii ale unui astfel de aparat:

  • Utilitate mult mai largă spre deosebire de alte aparate electrocasnice asemănătoare : poți felia, toca, răzui, prepara compoziția pentru prăjituri sau smoothie-uri, poți stoarce fructe, legume, totul într-un timp record
  • Vei economisi timp și efort
  • Mai puține accesorii în bucătărie – robotul de bucătărie te scutește de achiziționarea altor aparate, fiindcă el singurpoate îndeplini chiar și peste 20 de funcții. Vei economisi astfel spațiul din bucătăria ta.
  • Are o putere mare de procesare
  • Oferă o prelucrare profesională a alimentelor
  • Consumul energetic și ce de apă este scăzut.

Cum alegi cel mai bun robot de bucătărie?

Fiindcă vorbim despre un produs extrem de complex și, totodată, nu tocmai ieftin, este esențial să faci o investiție inteligentă în momentul achiziției. Nu face o alegere pripită, ci asigură-te că robotul de bucătărie îți oferă calitate și rezistență în timp, ghidându-te după următoarele criterii de selecție:

Funcții incluse

Atunci când începi căutările pentru cel mai bun robot de bucătărie este esențial să te asigură ca dispozitivul îți va fi de folos și îți va oferi funcțiile dorite. Dispozitivul trebuie să includă cel puțin un set minim de funcții precum tocarea, măcinarea , mărunțire, amestecare și batere. Aceste dispozitive care oferă setările de bază sunt mai compacte și economice, reprezentânt alegerea potrivită pentru familiile mici sau pentru gospodinele care nu vor să se complice cu rețete complexe și elaborate. Dacă, însă, căutați un produs care să vă ofere o gamă mai largă de funcții, optați pentru un robot profesional, mai complex, care poate face față cerințelor tale.

Capacitatea recipientului

Orientează-te spre un robot de bucătărie care să dispună de recipiente încăpătoare, suficient de voluminoase pentru a pregăti și cantități mai mari de alimente. Recomandarea noastră este ca bolul principal să aibă cel puțin 2 litri, iar în ceea ce privește celelalte accesorii incluse optează pentru un bol de blender de minim 1 litru și pentru un bol de frământare cu o capacitate de 1 kg.

Reglarea vitezei

Un robot de bucătărie de bună calitate îți va oferi posibilitatea de a ajusta intensitatea vitezei în funcție de tipul alimentelor prelucrate și de preferințele tale. De aceea, este util ca aparatul să aibă minim 4-5 trepte de reglare a vitezei, modelele avansate ajungând chiar la 8 trepte de viteză.

Ușurința în folosire

Este de preferat ca robotul de bucătărie să aibă un design cât mai practic, astfel încât să îl puteți manevra cu ușurintă. Optați pentru un dispozitiv care are o bază suficient de largă , cu o suprafață antiderapantă de calitate, astfel încât să nu existe riscul de a răsturna aparatul în momentul utilizării lui. De asemenea, alegeți un model care este facil de dezmembrat și de curățat. În plus, verificați dacă robotul de bucătărie este compatibil cu mașina de spălat vase, ceea ce vă va aduce un plus de confort.

Puterea motorului

Puterea motorului este un important indicator de performanță, însă nu uitați că în același timp acest factor influențează și consumul de energie electrică. Un robot de bucătărie extrem de eficient va avea o putere de peste 750 W, dar și un consum crescut. Însă fiindcă eficiența se traduce și printr-o obținere mai rapidă a rezultatelor dorite, per total vei ajunge la concluzia că se merită achiziționarea unui robot mai puternic.

Nivelul de zgomot

Cu siguranță că nu îți dorești un robot de bucătărie care să producă un nivel de zgomot ridicat astfel încât momentele petrecute în bucătărie să fie încărcate de stres și dureri de cap. De aceea, alege un dispozitiv cât mai silențios, care să nu depășească un nivel al zgomotului de 80 Db, și te vei asigura astfel că plăcerea ta de a găti nu va fi afectată.

De acum ești pregătit să pleci în căutarea celui mai bun dispozitiv. Nu uita, alege inteligent !

Top Roboti de bucatarie

Nr. Crt Ilustratie Descriere
1

Philips Viva Collection HR7761/00

Modelul HR7761/00 are o putere de 750w cu care puteti foarte usor indeplini sarnici pe care le realizati in mod frecvent in bucatarie. Motorul are 2 viteze asigurant controlul si puterea necesare pentru preparearea tuturor retetelor. Vasul este unul destul de generos de 1.5 litri si va permite sa mixati pana la 5 portii de supa odata.

Vezi pret si detalii

2

Bosch MCM4200

Cu toate ca are o dimensiune mai redusa noul robot de la Bosch are o putere apreciabila de 800 W.  Robotul se poate incarca cu maxim 1 kg de aluat. Accesorile de tocat si razuit si un cutit universal se afla in interiorul robotului,  nu va ocupa spatiu suplimentar in bucatarie. Capacitatea recipientului este de 1.2 litri, este potrivit pentru o familie mai mica.

Vezi pret si detalii

3

PHILIPS Viva Collection HR7762/00

Este dotat cu un set complet de accesorii si este perfect pentru orice gospodina indiferent daca doriti sa pregatiti o prajitura cu crema sau sa toace/marunteasca legume. Motorul are 2 viteze si functie de impuls care asigura o putere de control pentru prepararea tuturor retetelor. Vasul este unul generos de 1.5 litri.

Vezi pret si detalii

4  

Tefal Masterchef Gourmet QB505G38

Masterchef Gourmet te ajuta sa prepari cu usurinta torturi si alte prajituri cum ar fi: fursecuri, briose, mousse de ciocolata si altele cu puterea motorului de 900W combinata cu o miscare planetara. Datorita telului si formei speciale poti bate albusurile foarte pufoase si aerate chiar incepand doar cu 1 ou.

Vezi pret si detalii

5

Electrolux EKM3400 800W

Cu acest robot va puteti explora creativitatea in bucatarie si va ofera posibilitatea de a prepara o multime de mancaruri delicioase in fiecare zi. Robotul are un tocator de carne cu care puteti pregati biftec tartar proaspat sau burgeri, un vas pentru blender cu care puteti prepara sosuri apesisante care pastreaza gusul natural al ingredientelor.

Vezi pret si detalii