Cei mai buni ochelari 3D pentru televizoare 3D

Cu toții putem afirma faptul că tehnologia a făcut salturi gigantice de-a lungul timpului. De la implementarea internetului, evoluția telefoanelor mobile, a dispozitivelor de stocare a informațiilor până la crearea unor roboți performanți , a mașinii care se conduce singură, etc, ultimul deceniu se caracterizează categoric printr-o dezvoltare masivă și un progres continuu .

Suntem, astfel, martorii unui incredibil spectacol , evoluția tehnologiei revoluționând toate domeniile în care acționează omul și cel mai important lucru, poate, este faptul că această avansare revoluționară nu se oprește aici.

Numeroase contribuții s-au făcut și în domeniul divertismentului. Dacă în trecut te puteai bucura de filme, spectacole și muzică doar la teatru, în sala de concerte sau la cinema, în prezent poți obține doza de divertisment de care ai nevoie chiar la tine acasă.. și chiar poți face acest lucru în 3D.

Televizoarele 3D au apărut pe piață de aproximativ 7 ani, timp în care au adus pasionaților de filme o experiență spectaculoasă, superioară celei oferite de televizoarele clasice. Cele multe dispozitive de acest gen, însă, fie nu conțin în pachet perechea de ochelari 3 D necesari pentru vizualizarea binoculară, fie cei incluși în pachet nu oferă calitatea așteptată. Bineînțeles că o pereche de ochelari nepotrivită nu îți va oferi oportunitatea de a te bucura la superlativ de funcția 3D a televizorului tău, de aceea este important să te asiguri că deții ochelarii care să îți ofere atât calitate, creând cele mai bune efecte , cât și confort și un preț corect.

Dacă te întrebi cum sau unde găsești o astfel de pereche de ochelari 3D și nu vrei să te complici prea mult cu găsirea itemului compatibil, noi îți venim în ajutor cu un ghid care să te conducă spre alegerea celor mai buni ochelari 3D. Citește acest articol și vei descoperi ce criterii primează pentru a face cea mai bună investiție.

Criterii de alegere a celor mai buni ochelari 3D

Tehnologia utilizată

Tehnologia ochelarilor 3 D poate urma 3 căi distincte: activă sau pasivă .

Ochelarii 3 D activi – sunt cei mai populari și mai performanți, reproducând într-un mod cât mai fidel percepția 3 D a imaginii. Au un sistem de funcționare dotat cu o sursă de energie integrată și interacționează într-un mod activ cu ecranul pe care se face proiecția, reglând în timp real capabilitățile de afișare și redare. Fiecare ochi va capta o anumită imagine afișată pe ecran, în unghiuri distinte, însă procesul se produce atât de rapid încât la nivel nervos se percepe o singură imagine, completă și cursivă, generând iluzia de 3D. Astfel, te vei bucura de o experiență mult mai intensă , cât mai aproape de real.

Ochelarii 3D pasivi – aceștia nu interacționează în timp real cu ecranul de proiecție și nu sunt la fel de performanți precum categoria precedentă, motiv pentru care au și un preț mai mic de achiziție. Aceștia pot fi polarizați liniar sau circular, ultima categorie nefiind însă disponibilă la televizoare. Cei liniari vor reda imaginea în componente verticale pentru un ochi și orizontale pentru celălalt , unghiul de vizualizare fiind deci net inferior celui creat de ochelarii 3D activi.

Compatibilitatea

Un alt factor esențial pe care trebuie să îl ai în vedere este ca perechea de ochelari 3D aleasă să fie compatibilă cu tehnologia utilizată de televizorul tău . Conexiunea care se realizează între ochelari și ecranul de proiecție se face prin intermediul unor unde de tip radio, iar lipsa de compatibilitate va avea un impact negativ asupra redării imaginilor , efectele create nefiind cele dorite. Verifică, așadar, ca itemul ales să aibă aceeași configurație 3D precum dispozitivul de acasă, având în atenție tehnologia acceptată de televizor ( de exemplu, dacă televizorul acceptă numai ochelari pasivi sau lucrează și cu ochelari activi ) , dar și gama de monitoare pentru care au fost creați. Dacă dorești ca aspectul compatibilității să nu îți dea prea multe bătăi de cap, poți opta pentru o piesă universală, numai că va trebui să investești mai multe fonduri pentru cumpărarea lor .

Bateria

Durata de funcționare a produsului este un alt criteriu important . Cei mai performanți ochelari 3D pot oferi chiar 140-150 de ore de vizionare.

Ochelarii alimentați cu baterii își vor pierde cel mai probabil din capabilități dupa 60-80 de ore de funcționare, necesitând schimbarea lor. Mult mai practice sunt modelele care permit reîncărcarea lor. De asemenea, dacă aveți posibilitatea, recomandăm optarea pentru o pereche de ochelari 3D care să dispună de un buton on/off , pentru a deconecta itemul în perioadele de inactivitate, ceea ce va prelungi durata de viață a bateriei.

Design-ul ochelarilor 3D

Este important să analizezi forma ochelarilor, mărimea lentilelor, calitatea materialului din care sunt confecționați , pentru a te asigura că produsul va fi confortabil de purtat indiferent de forma capului și că va rezista în timp. Verifică modalitatea de legare a părților componente, flexibilitatea produsului și , dacă aveți probleme cu vederea, optați pentru lentile supradimensionate care să va ofere posibilitatea de a purta produsul achiziționat peste ochelarii de vedere.

De acum ești pregătit să pleci în căutarea celui mai bun dispozitiv. Nu uita, alege inteligent !

Top ochelari 3D

Nr. CrtIlustratieDescriere
1

Philips PTA417/00

Ochelari 3D de la Philips care au o utilizare aproape universala in cazul monitoarelor cu tehnologie pasiva. El in mod normal este pasiv dar pe siteul de achizitie gasiti o lista intreaga cu monitoarele cu care il puteti utiliza. Are la baza tehnologia Film Pattern Retarder si un polarizator 3D foarte avansat.

Vezi pret si detalii

2

Ochelari 3D Philips

Beneficiaza de tehnologia Activa si este compatibil cu toate televizoarele 3D Philips cu exceptia modelelor 2010/2011 PFLXXX5 iar greutatea lor este de doar 22 grame. Pretul este unul mai ridicat pentru acesti ochelari dar calitatea lor este putin peste restul modelelor.

Vezi pret si detalii

3

3D pasivi polarizati

Ochelari 3D pasivi si polarizati pentru tv design modern si doar pentru ecranele si televizoarele care au un sistem pasiv de redare a imaginii.  Designul este unu atragator pentru acest model iar calitatea una ridicata doar cu materiale si finisaje foarte bune.

Vezi pret si detalii