Cea mai bună tastatură pentru jocuri

Gaming – ul a evoluat remarcabil în ultimii ani, devenind pentru unii un adevărat sport, iar pentru alții chiar un job. Atât pe plan internațional , cât și în România putem afirma că industria jocurilor video a avut parte în ultima perioadă de un spectaculos progres. Nu numai că pasiunea pentru gaming a devenit mult mai mare pentru tineri, copii sau chiar adulți, ci este deja un adevăr faptul că acest domeniu a suferit o evoluție evidentă și din punct de vedere economic.

Indiferent de standardele pe care am ajuns să le atingem, cu toții am practicat măcar o dată în viață această activitate . Arta jocurilor pe calculator se transformă rapid într-o adevărată pasiune pentru cei care ajung să petreacă mai mult decât câteva ore practicând-o. Gaming-ul te prinde și îți intră rapid în sânge astfel încât , aproape fără să îți dai seama, o zi petrecută în fața calculatorul jucându-te s-ar putea sa te transforme în unul din cei mai mari pasionați de această artă .

Indiferent dacă ești un simplu amator sau ai devenit un adevărat adept al acestei lumi fascinante a jocurilor , cu siguranță că ai realizat faptul că dispozitivele pe care le utilizezi pentru gaming pot face diferența între o experiență neplăcută și una reușită. Pe măsură ce interesul pentru această ramură a divertismentului a crescut, și jocurile au fost îmbunătățite , având în spatele lor programe din ce în ce mai complexe și elaborate. Din acest motiv, este esențial să adaptezi dispozitivele pe care le utilizezi astfel încât să poată face față acestor cerințe tehnice . Pe lângă necesitatea de a achiziționa un PC sau un laptop cât mai potrivit pentru această activitate, mai este un lucru care poate îmbunătăți semnificațiv experiența jocurilor: optarea pentru o tastatura pentru gaming.

O bună tastatură de gaming te va ajuta să îți îmbunătățești abilitățile, îți va oferi o multitudine de funcții și facilități pentru a automatiza anumiți pași sau pentru a reduce mișcările în joc. Te vei bucura de taste iluminate, răspunsuri tactile instantanee sau vei putea chiar să îți personalizezi dispozitivul.

Cum alegi cea mai bună tastatură pentru gaming?

Fiindcă vorbim despre un dispozitiv inovator, recent, nu va fi ușor să decizi care tastatură pentru gaming este cea potrivită pentru tine. Ofertele de pe piață sunt multiple și, chiar dacă producătorii îți vor promite marea și sarea este bine să faci achiziția pe baza anumitor criterii solide de selecție. Găsești mai jos o listă a factorilor principali care ar trebui să te ajute și să te ghideze spre alegere celei mai bune tastaturi pentru gaming.

Construcția tastelor

Atunci când vine vorba de o tastatură pentru jocuri, rapiditatea de înregistrare a tastelor și rezistența acestora în timpul rutinei de joc sunt esențiale. De aceea, trebuie să optezi pentru o tastatură cât mai bine construită. Există 2 categorii de taste pe care le vei întâlni la produsele de pe piață : taste cu contact prin membrană și taste mecanice (cu contact mecanic) . Prima variantă nu este tocmai recomandată pentru gameri, întrucât tastele cu acest gen de contact nu rezistă uzurii și se vor deteriora destul de repede. Vă sfătuim să vă orientați spre o tastatură mecanică, mult mai rezistentă și mai precisă decât cealaltă alternativă. Contactul mecanic va implica o construcție mai solidă a tastaturii și va oferi un control ridicat al utilizatorului asupra tastării.

Conexiunea

În ceea ce privește modalitatea de conexiune cu sistemul pe care se derulează jocul, poți opta fie pentru o tastatură convențională, cu cablu, fie pentru varianta mai modernă, wireless.

În cazul în care preferi varianta clasică, de conexiune prin fir, sfatul nostru estesă te orientezi spre o piesă cu un cablu de conectare cât mai lung și care să dispună de porturi USB de conexiune. Astfel, îți vei asigura conforul necesar în timpul jocului și nu va fi nevoie să investești o sumă de bani mare pentru achiziționarea unei astfel de tastaturi.

Adepții dispozitivelor wireless pot opta fără rețineri pentru o tastatură fără fir. Chiar dacă regulile nescrise spun că acest tip de produse vor avea mai devreme sau mai târziu probleme de semnal și de eficiență , tastaturile wireless nu se încadrează în aceste tipare, având aceeași viteză de reacție indiferent de modalitatea de conexiune. Pentru că știm cât de importantă este libertatea de mișcare în timpul jocului , chiar îți recomandăm să optezi pentru un dispozitiv fără fir, însă te avertizăm că va trebui să faci o investiție ceva mai mare ca preț.

Capacitatea de automatizare

O tastatură care îți dă posibilitatea de a programa anumite taste pentru diferite task-uri îți va fi extrem de utilă. Așadar, te sfătuim să alegi o tastatură care să includă butoane pentru macro – funcții. Setând tastele să îndeplinească o anumită acțiune în timpul derulării jocului vei reuși să fii mai productiv și îți vei crește eficiența și rapiditatea. Asigură-te că tastatura dispune de cel puțin 5 astfel de butoane pentru shortcut-uri, poziționate astfel încât să le poți accesa cât mai facil. În scurt timp vei deveni mult mai rapid decât adversarii tăi și îți vei îmbunătăți semnificativ experiența de joc.

Funcții oferite

Sunt o multitudine de opțiuni pe care o tastatură de gaming vi le poate oferi, însă vom pune accentul pe cele esențiale, care nu ar trebui să lipsească niciunui dispozitiv de calitate.

Dacă o tastatură convențională nu are capacitatea de a înregistra mai mult de 3 taste simultan, o tastatură de gaming trebuie să fie capabilă să suporte cel puțin 5 taste apăsate chiar într-o singură secundă – performanță care se numește în limbaj profesional ”anti- ghosting” . Prin urmare, este indicat să verifici dacă tastatura include această funcție asfel încât să poți da simultan mai multe comenzi menținând astfel un ritm alert în timpul jocului și crescându-ți șansele de câștig.

O altă funcție obligatorie pentru o tastatură de gaming este opțiunea pooling rate. În timpul jocurilor trebuie să te asiguri că beneficiezi de viteze foarte mari de răspuns din partea sistemului, de aceea este necesar ca tastatura să raporteze cât mai rapid comenzile tale. Orientează-te , deci, spre tastaturi cu un pooling rate de 800 – 1000 Hz și nu va trebui să îți faci probleme cu privire la timpul de răspuns.

Nu în ultimul rând, este recomandat să căutați dispozitive care să includă funcția de iluminare, opțiune esențială pentru asigurarea unor condiții optime în timpul folosirii produsului. Gamerii știu faptul că orice altă sursă de lumină ajunge să fie deranjantă în timpul jocului, de aceea o tastatură cu iluminare și care să ofere utilizatorului posibilitatea de a ajusta intensitatea luminii este mai mult decât necesară.

De acum ești pregătit să pleci în căutarea celui mai bun dispozitiv. Nu uita, alege inteligent !

Top Tastaturi pentru jocuri

Nr. Crt Ilustratie Descriere
1

Asus ROG Claymore CORE

Dispune de taste cu iluminare individuala pentru un nivel ridicat de personalizare alaturi de tehnologia Aura Sync. O personalizare nelimitata, puteti salva pana la 6 profiluri de utilizator, puteti personaliza setarile micro, iluminarea si tastele. Sistem de operare compatibil windows 7, windows 8.1 si windows 10.

Vezi pret si detalii

2

Razer Blackwidow Chroma V2

Conceputa special pentru gaming, switch-urile mecanice de la Razer actioneaza de la o distanta optima cu o viteza si capacitate de reactie foarte buna. Dispune de iluminare individuala a tastelor cu 16.8 milioane de culori, setarile se realizeaza prin Razer Synapse. Cu aceasta tastatura va inbunatatiti experienta de gaming intr-un mod unic.

Vezi pret si detalii

3

Redragon Yama

O tastatura mecanica pe un sasiu de aluminiu iar toate tastele sunt fara conflict. Iluminare LED RGB a tastelor cu 5 moduri de iluminare, 7 culori disponibile, iluminarea numai anumitor taste, reglarea intensitatii, 3 profile de iluminare, 12 butoane programabile, 2 viteze de imput a tastelor iar tasta WIN poate fi dezactivata in timpul jocurilor.

Vezi pret si detalii

4  

Redragon Vajra Centrophorus

O tastatura mai accesibila ca pret dar foarte apreciata de jucatori. Dispune de 12 taste multimedia, 19 taste fara conflict, 2 viteze de imput a tastelor, iluminare led a mouseului, rezolutie mouse 2000DPI, 4000 FPS si o acceleratie 15G. Continut pachet Tastatura + Mouse, tehnologie cu fir special create pentru Gaming.

Vezi pret si detalii

5

Kit gaming Redragon

Acest kit contine tastatura, casti, mouse si mousepad, toate construite pentru gaming. Tastatura are 19 taste fara conflict, 12 taste multimedia, tasta win poate fi dezactivata in timpul jocurilor, functie interschimbabila a tastelor de directie, rezistenta la apa.

Vezi pret si detalii

Neuronu.ro
Logo