Cel mai bun scanner

Scanner-ul digital – gadgetul minune care permite arhivarea documentelor și a fotografiilor. În prezent, în orice birou poți găsi un astfel de device care îndeplinește în sens invers rolul imprimantelor multifuncționale.

Scanner-ul este acel dispozitiv care face conversia documentelor analogice în fișiere de tip digital, facil de arhivat, de distribuit sau de multiplicat. Cum realizează el acest lucru? În urma introducerii documentului fizic în scanner, acesta îl va converti la un fișier în format binar ce va fi ulterior salvat în computer . Odată urcat în calculator, documentul va putea fi prelucrat după bunul plac.

Există numeroare păreri diferite cu privire la alegerea celui mai bun scanner, deci identificarea device-ului potrivit, adaptat necesităților tale s-ar putea să se dovedească a fi una dificilă. Sigur, toate scannerele efectuează același proces: folosesc o combinație de oglinzi, sticlă, o sursă de lumină , un cip CCD( la fel ca cel din camera digitală) și o combinație de curele, motoare, role penru a muta documentul și astfel pentru a capta documentele sau fotografiile în întregime. Însă, în același timp, modul în care fac scanarea , calitatea și efortul investit în încărcare și în captarea fotografiei sau a documentului diferă de la un model la altul. În funcție de frecvența cu care scanați și de materialul folosit , diferența dintre cumpărarea scannerului potrivit și achiziționarea celui greșit reprezintă de fapt diferența dintre un rezultat bun, mulțumitor și unul dezamăgitor.

Având acest lucru în minte, te invit să descoperi care sunt criteriile care caracterizează un scanner eficient , performant .

Criterii de alegere a celui mai bun scanner

Tipul scannerului digital

Pe piață există diverse tipuri de astfel de dispozitive, adaptate modului de utilizare.

  • Scannere de birou ( flatbed) – cele mai populare și practice , oferind posibilitate de scanare a documentelor A4 sau de dimensiuni mai mici, inclusiv a fotografiilor, a obiectelor mai solide ( carți mai groase, coperta unui DVD), având un capac flexibil. Scannerul flatbed poate fi cea mai bună opțiune pentru o persoană care face câte puțin din toate și totodată reprezintă tipul de scanner cu cea mai mare rezoluție .
  • Scannere foto – folositoare pentru persoanele care doresc convertirea negativelor sau a diapozitivelor în format digital.
  • Scannere sheetfed ( cu alimentator de coli) – sunt cea mai bună alegere dacă veți folosi dispozitivul pentru scanarea unei cantități mari de documente . Scannerele cu alimentator de coli sunt ideale pentru o astfel de activitate, dispunând de un spațiu pentru stocarea fișierelor și totodată având dimensiuni mai reduse , ocupând o parte mică din spațiul dumneavoastră de lucru.
  • Scannere portabile – de dimensiuni reduse , pot fi utilizate în călătoriile de serviciu. Nu sunt capabile de o scanare la rezoluții mari, deci pot scana cu brio doar documente.
  • Scannere multifuncționale – pe lângă scanner încorporează și o imprimantă .

Rezoluța de scanare

Cu mare impact asupra calitații imagini scanate este rezoluța optică, măsurată în dots per inch (DPI). Cu cât această valoare va fi mai mare, cu atât imaginea va fi mai bogată în detalii, mai clară, deci mai de calitate. Modelele bune de scanner au de la 1200*1200 DPI până la 4800*9600 DPI. O rezoluție de 300 DPI este suficientă pentru documente, în timp ce fotografiile necesită valori mai mari, de cel puțin 600 DPI.

Dimensiunea de scanare

În general, scannerele au dimensiunea de scanare pentru fișiere A4 sau mai mici (210 x 297 mm) . Pentru scannarea unor documente de formate mai mari trebuie să optați pentru modele mai profesionale , mai mari și mai costisitoare.

Adâncimea de culoare

Probabil că vă întrebați la ce se referă acest criteriu. Adâncimea de culoare reprezintă în esență capacitatea scannerului de a recunoaște diferite nuanțe de culori . În trecut, un model de scanner funcționa pe o adâncime de culoare de 24 biți , deci putea recunoaște aproximativ 17 milioane de culori. Generația actuală este mult mai performantă, noile modele suportând adâncimi de 48 biti – deci într-o singură trecere pot percepe până la 250 trilioane de culori .

Software OCR

Programul de OCR ( recunoașterea optică a caracterelor ) este o caracteristică esențială care trebuie instalată împreună cu scannerul. El face posibilă scanarea de documente care pot fi editabile în mod direct în orice editor de text , deci pagina scrisă va fi transformată într-un document office, nu într-o simplă fotografie digitală.

Scanare duplex

Facilitează imprimarea documentelor, nemaifiind necesară intervenția utilizatorului de a întoarce hârtia pe ambele părți. Această funcție este oferită de obicei de scannerele care prezintă tăviță pentru alimentare cu documente.

Unele scannere vin și cu posibilitatea de a scana vertical, funcție utilă pentru a reduce spațiul de lucru deoarce scannerul va fi montat în poziție verticală.

Ușurința în folosire

Verificați întotdeauna compatibilitatea scannerului cu sistemul de operare pe care îl folosiți. Totodată, recomandăm optarea pentru scannere care prezintă capac cu înălțime reglabilă, lucru util mai ales dacă vreți să scanați documente mai voluminoase. Dați atenție si butoanelor dedicate lansării diferitelor proce de scanare, copiere, etc, pentru a vă asigura că veți putea folosi cu ușurință dispozitivul.

Garanție

Perioada de garanție este în general de 1-2 ani. Optați pentru produse de încredere, asigurându-vă ca puteți manevra cu ușurință software-ul dedicat, driverele, darși manualul de utilizare.

De acum ești pregătit să pleci în căutarea celui mai bun dispozitiv. Nu uita, alege inteligent !

Top Scannere

Nr. CrtIlustratieDescriere
1

Epson Perfection V19

Un model reusit foarte practic la un pret care merita locul 1 in topul nostru. Caracteristici Scanner: Tip scanner: Flatbed – Format: A4 Utilizare: Birou – Interfata USB Viteza scanare (s/pagina): 30 Adancime culoare (biti): 48 Rezolutia optica de scanare (dpi): 4800 x 4800 Latime mediu de scanare (mm): 216 x 297

Vezi pret si detalii

2

Canon LiDE 220

Canon LiDE 220 va ajuta sa va bucurati de scanari la inalta rezolutie, pana la 4800×4800 dpi. Cu ajutorul adancimii interne de culoare de 48 biti puteti capta fotografii cu detalii exceptionale si culori precise. In doar 10 secunde sunt livrate scanari color A4 de 300 dpi. Puteti de altfel scana direct din servicii de tip cloud, utilizand calculatorul.

Vezi pret si detalii

3

Epson WorkForce DS-860N

Cand lucrezi cu foarte multe documente acest scanner este perfect deoarece are o rezolutie de 600 dpi, program de recunoastere a textelor si functie de identificare a codurilor de bare. De altfel poate fi utilizata prin functia de scanare prin buton, prin retea sau usb.  Are o viteza de scanare foarte mare de 65 ppm/130 imp.

Vezi pret si detalii